Jucătorii de tenis care au ajuns luna aceasta în Australia pentru a participa la primul turneu de Mare Șlem al anului, cel de la Australian Open, au primit joi autorizația de a ieși din caratina în care au stat timp de două săptămâni ca urmare a măsurilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Primul grup din totalul de 960 de jucători, antrenori și oficiali izolați la Melbourne a primit permisiunea de a părăsi hotelul la ora locală 18:00 (ora 09:00, ora României, n. red.), în timp ce restul urmează să primească permisiunea de a părăsi hotelul în cursul zilei de duminică, au anunțat autoritățile sanitare din statul Victoria, citate de site-ul agenției Agerpres.
Agerpres notează că este de așteptat ca și jucătorii izolați la Adelaide, printre care și româncele Simona Halep și Irina Camelia Begu, să iasă și ei din carantină înainte de a lua parte la turneul demonstrativ de vineri din localitate.
Jucătorii vor fi liberi să se deplaseze prin oraşe şi regiunile înconjurătoare, cât timp vor respecta restricţiile locale de distanţare socială.
Spre deosebire de Statele Unite şi ţările europene, confruntate cu un nou val de infectări cu coronavirus, Australia nu a mai înregistrat niciun caz de transmitere comunitare pentru a unsprezecea zi consecutivă, iar locuitorii şi-au recăpătat majoritatea libertăţilor pe care le-au avut înaintea debutului pandemiei.
Mai mulți jucători de tenis au criticat condițiile în care au fost forțați să stea în izolare înaintea Australian Open.
Juan Ignacio Londero, clasat pe locul 81 ATP, s-a declarat profund nemulțumit de modul în care tenismenii sunt ținuți în carantină în Australia.
„Este una dintre cele mai rele experienţe din viaţa mea. Trebuie să stai închis 14 zile fără fereastră, nu poţi respira aerul exterior. Ne lasă micul dejun la uşă, la fel prânzul şi cina. Suntem trataţi ca şi cum am avea lepră.
Am avut deja cinci teste negative… Dimineaţa, fac yoga şi meditaţie, dar ziua este eternă. Este un sentiment oribil. Sunt resemnat, dacă nu te resemnezi puţin, întorci camera şi-i dai foc”, a declarat Londero, în vârstă de 27 de ani, pentru publicaţia argentiniană El Grafico.
Jucătoarea spaniolă Paula Badosa Gibert (67 WTA) a criticat și ea dur organizatorii turneului de Mare Șlem de la Australian Open, acuzând că se simte abandonată de aceștia și spunând că este obligată să își petreacă perioada de izolare în condiții „deplorabile”.
Badosa a fost testată pozitiv cu COVID-19 la sosirea în Australia și nu își poate părăsi camera de hotel până pe 31 ianuarie.
Tenismena spune că organizatorii nu i-au oferit niciun fel de informație în legătură cu diagnosticul său și nici nu i-au pus la dispoziție echipament pentru a se putea pregăti.
Mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost identificate în Australia în rândul jucătorilor, staff-ului și oficialilor care au călătorit cu zboruri charter către Melbourne, motiv pentru care organizatorii Australian Open au impus aceste măsuri atât de dure.
Sportivii aflați în această situație, printre care se numără și românca Sorana Cîrstea, s-au plâns pe rețelele de socializare că nu se pot antrena și au postat videoclipuri în care arată cum se pregătesc în camerele în care stau izolați.
Ei susţin că nu au ştiut de această regulă, potrivit căreia, dacă o persoană care a călătorit cu o cursă charter este testată pozitiv în Australia, toţi pasagerii avionului respectiv intră într-o carantină strictă.